Bucuresti

CU AUTOBUZUL PRIN INDIA

Dupa micul-dejun mai aveam ceva timp de omorit pina la autobuz asa ca am decis sa urc pe terasa hotelului ca sa mai fac poze si sa admir peisajul (si sa testez in acelasi timp obiectivul de 500mm :J). M-am distrat urmarind o gasca de maimute, care pesemne erau in cautare de ceva furaciuni de prin casele oamenilor, fiindca se napusteau de pe un acoperis pe altul si la un moment dat o rupeau la fuga inapoi spre un copac de unde plecasera si la care pentru a ajunge trebuiau sa sara practic peste straduta.
Cind s-a facut ora buclucasa, mi-am luat bagajul (porcaria aia de 18 kg si mare cit o zi de post) si am iesit in strada in ideea de a opri o moto-ricsa pentru a ma duce la locul de unde urma sa iau autobuzul - stiam ca aveam o sarcina aproape imposibila intrucit pe straduta respectiva nu prea circulau multe ricse libere deci urma sa ma jupoaie "ricshaw-walla". Cum de ceea ce te temi, de aia nu scapi, primul omuletz mi-a cerut 300 RS si cind am refuzat nici nu a mai stat sa negocieze - i-a dat drumul mai departe (observase ca am bagaj, ca doar nu era chior si stia ca trebuie sa prind un autobuz...). Dar eu sunt capos, l-am lasat sa plece si am continuat sa-mi car "crucea" de 18 kg (si pe cea de 8, normal, numai ca aia e mizilic si nu o mai amintesc) pina cind urmatorul sofer a avut acelasi comportament precum primul - si uite asa m-am incapatinat eu si am mers 15 minute pe jos, pina la templu Jagdish (si totul era in urcare) unde erau zeci de ricse libere si in asteptare de clienti. Ajuns acolo, dupa ce am avut grija sa ma injur singur si sa blestem ziua cind am luat atitea porcarii in rucsac (si obiectivul ala nenorocit de 500 care nu numai ca aveam nevoie de trepied ca sa pot scoate poze acceptabile - si eu nu aveam asa ceva - dar mai era si aproape 1.5 kg) stiam ca a venit clipa "razbunarii" asa ca am inceput sa negocieze la singe pina ce am gasit un musteriu dispus sa accepte cele 80 Rs oferite de mine (acum cind ma gindesc, de la 300 Rs la 80 Rs, incep sa ma simt un pic evreu desi sunt convins ca evreii ar fi scos un pret si mai mic, dar.....asta e).

Drumul a fost foarte lung, pina in "orasul nou", si pot spune ca am fost multumit de pretul platit incit am simtit nevoia sa las omului si un mic bacsis(vreo 10 -11 km distanta). La destinatie - care era sediul unei agentii de turism aflata intr-un colt de intersectie, m-am repezit cu voucherul sa intreb de unde pot lua autobuzul (in fata respectivei agentii - fara ca sa fii geniu - realizai ca nu poate incapea un autobuz) dar inauntrul, un barbat era preocupat sa arda niste betisoare parfumate, facute manunchi in mina si cu care executa un soi de ritual prin intreaga incapere ce alcatuia agentia de turism. L-am lasat in pace - caci oricum nici nu ma baga in seama - si m-am asezat pe bancuta de la intrare. Nu a trecut mult si linga mine au aparut vreo 5 cersetori (printre care si copii) cu care a trebuit sa ma "lupt" vreo 5 minute pina sa inteleaga ca nu o sa le dau nimic (desi imi era mila de ei - sincer).
O alta ricsa a adus la agentie un tip - la vreo 52 de ani - care s-a asezat linga mine pe banca. Asa l-am cunoscut pe Eric - un tip din Bermuda ( va dati seama, un roman si un bermudean in India, care sunt sansele sa gasesti o asemenea combinatie???), despre care urma sa aflu mai tirziu ca are propria afacere si obisnuieste sa calatoreasca la fiecare 2 luni (misto - nu?; era la a 4-a excursie in India si era decis sa vada totul). Omul era posomorit fiindca ii murise cardul de memorie, pe care avea vreo 1600 de poze din ultimele 5 saptamini de calatorie, inclusiv o excursie in munti, la granita cu Nepalul. Am inceput sa-i explic (sau sa ma caznesc sa-i explic, deoarece am aflat de la el ca nu are acasa un PC si ca il foloseste pe cel de la Public Library iar pozele efectiv le pune pe toate pe hartie) cum e cu sistemele de fisiere si daca este o problema logica, as putea sa-i salvez din poze, insa nu am softul respectiv pe laptopul din rucsac....Nu a inteles el foarte multe, insa ceea ce i-am zis i-a dat sperante si ne-am asezat la taclale in timp ce asteptam autobuzul.

Fiind in India, nu m-a mirat faptul ca desi era programata plecarea la ora 1:30, la 2, autobuzul nici urma de el, abia pe la 2 si un sfert a venit tipul de la agentie - cel cu ritualul - si a inceput sa ne grabeasca dupa coltul strazii, unde am vazut un autobuz parcat. Oare de ce nu arata autobuzul ala ca cel din poza de unde am cumparat biletul???? Dupa ce am pus bagajele in cala, ne-am urcat in el (eu si Eric mergeam in aceeasi directie - Jodhpur) si am inceput sa cautam locurile, sperind ca vom putea face schimb cu cineva, ca sa stam unul linga altul. Acum insa a inceput distractia, cu biletele in mina, l-am intrebat "What seat do you have?" - "19th" mi-a raspuns omul si uitindu-ma pe biletul meu - ghiciti ce loc aveam eu? ei bine, 19 - evident!!! Atunci m-a cuprins groaza - daca unul dintre noi nu era in autobuzul care trebuie? pentru ca eu auzisem cind agentul de la care luasem biletul sunase la companie si imi scrisese pe bilet locul dupa ce vorbise la telefon. Dar comedia nu se termina aici! locul 19 NU EXISTA in autobuzul acela. Autocarul din poza avea conformatia de 2 rinduri, unul cu 2 locuri pe rind si celalalt cu 1 loc pe rind, cu scaune tapitate in piele si cu loc de picioare gen first-class de la avioanele de cursa lunga.
Jaful in care ne urcasem era un autobuz sleeper (prima data in viata mea cind vad asa ceva) in care existau 2 rinduri intr-adevar - insa cel care trebuia sa fie cu un loc, avea cabine cu paturi - 1 cabina jos si una sus - iar deasupra celuilalt rind, de 2 scaune - se aflau tot cabine de pat. In toate aceaste erau inghesuiti cite 4 - 5 oameni.
Dupa ce ne-am dat seama ca ceva nu e ok - Eric s-a repezit spre agentie in timp ce eu am ramas sa ma asigur ca nu pleaca porcaria, cu bagajele noastre in cala. Dupa 5 minute a venit si omul usurat - problema se rezolvase din pix. Agentul scrisese locurile 15 si 16 iar soferul ne-a insotit la locurile din spate si a cerut celor 2 localnici asezati pe ele sa se mute sus - in compartimentele de dormit......Era autobuzul care trebuie - insa fusesem inselati "indian style" (cu poze misto pe pereti, ale unor autocare ce nu exista in realitate). La ora 3, a inceput sa se miste si pentru un motiv mai presus de orice logica, a facut 2 km, dupa care s-a intors si a stationat in acelasi loc de unde plecase, inca vreo 30 de minute, timp in care s-a umplut cu localnici - probabil la a 2 a stationare era autocarul pentru localnici iar la prima cel turistic :).
Abia la 3:30 - dupa 2 ore de la plecarea oficiala - a luat-o din loc, de data asta pe un drum total diferit de cel pe care parcursese cei 2 km initial.

Ceea ce a urmat, m-a facut sa pretuiesc viata si mai mult si sa ma gindesc la un mod de a ma bucura de fiecare clipa cit mai bine pentru ca pe linga drumurile foarte proaste, in care de citeva ori efectiv m-a proiectat in tablia ce forma podeaua cabinei de dormit de sus, condusul in India este total haotic. Frine bruste, la care trebuie sa te prinzi de locul din fata - daca iti pretuiesti dintii - depasiri in curbe fara vizibilitate, in rampe - cind autobuzul abia trage - iesiri de pe sosea ca sa aiba loc si tot soiul de porcarii. Eric imi spusese ca el calatoreste mereu pe rindurile cele mai din spate, tocmai ca in caz de accident, sa aiba o sansa in plus (exista destul de multe accidente rutiere grave in India). Eu as fi mers cu trenul insa intre Udaipur si Jodhpur nu exista tren direct iar alternativa ocolitoare nu este viabila.
La o oprire, s-a urcat un indian, care s-a asezat in locul din fata noastra. Dupa ce a intors de citeva ori capul spre noi - eu stiam ce o sa urmeze - a aruncat intrebarea magica: "Which country?". Si uite asa a inceput discutia, explica-i de Romania, de unde se gaseste, de ce limba vorbim si etc. Insa partea buna ca de aceasta data aveam si eu nevoie de serviciile lui, pentru ca asteptam cu nerabdare sa opreasca autocarul (nu avea cabina WC) pentru anumite nevoi ale naturii, insa omul mi-a zis ca are 2 ore intirziere si probabil nu va opri curind - cel putin nu la locul unde opreau de regula.
Asa ca l-am rugat politicos sa ma ajute sa-i transmit soferului ca ar trebui sa opreasca totusi. Si a oprit - unde? in cimp, mi-a deschis usa si mi-a zis ceva de genul "Open toillet" - iar eu, fara sa mai stau mult pe ginduri, am sarit din autobuz si m-am dus pe cimp....

Drumul asfaltat - ma rog, un soi de surogat de asfalt - s-a terminat brusc, exact cind am ajuns intre munti - si a inceput distractia, in care soferul gonea pe serpentine si pe drumul care m-a facut sa-mi amintesc de drumurile din Bolivia.
Omul din fata noastra incepuse deja sa ne arate locurile pe unde cazusera autocare si masini si sa ne spuna cit de periculos este acel traseu si etc, in timp ce eu ma faceam tot mai mic sub scaunul din fata mea.
La un moment dat - ne-am trezit ca autocarul se inclina spre dreapta - urcase cu roata din fata pe o movila aproape de pertele stincos - si se lasa un pic peste alt autocar pe linga care incercam sa trecem si care oprise brusc fiindca nu avea loc (noi eram spre partea cu muntele - ceilalti spre hau...traisca mersul pe stinga!). Soferii au deschis geamurile si cred ca ce a urmat a fost un soi de injuraturi fiindca nu aveau tonul prietenesc. Dupa vreo 5 minute de discutii "familiale" - au inceput sa dea inapoi, s-au cam frecat un pic autobuzele, dar nimic grav - si au incercat manevra de trecere. Iarasi inapoi si pina la urma, din a 3-a au reusit sa se strecoare la numai 2-3cm unul de altul (bnuiesc ca daca ar fi respectat orarul, probabil nu s-ar fi intilnit in acele zone unde nu prea au cum sa treaca unul pe linga celelalt 2 vehiule mari).

Dupa vreo 1 ora si ceva chinul s-a terminat si am iesit si noi din munti si am ajuns si la asfalt iar ca sa fie treaba si mai dulce, soferul a facut popasul mult asteptat - de data aceasta de stomacul meu. Insa ce poti sa iti cumperi de la un soi de chiosc de lemn? aveau numai porcarii si toate erau condimentate....
A mai trecut ceva timp si la o statie, intr-o localitate, s-a urcat un alt indian, care s-a asezat pe locul in care statuse cel de mai devreme (care intre timp se bagase intr-o cabina pat). Iarasi citeva intoarceri de cap si iarasi intrebarea magica "Which country?" - iar eu cu explicatiile. Omul asta insa dorea si mai multe. Mi-a explicat ca are un taraf de muzica traditionala din Rajahstan si ca ar dori un schimb cultural si daca pot eu sa-i dau o scrisoare de invitatie pentru Romania! Am ramas socat si i-am explicat politicos ca daca doreste ceva oficial - ar trebui sa contacteze ambasada Romaniei din New Delhi si sa intrebe acolo de ce anume este nevoie si de proceduri, fiindca eu nu sunt in masura sa-i spun.
Mi-a cerut adresa de email ca sa-mi trimita muzica facuta de el si taraful lui si uite asa, dupa 7 ore de mers, am ajuns si noi la destinatie, la ora 9 jumate seara.

Autobuzul a oprit "in the middle of nowhere" si cind am coborit, am vazut si eu soferul, un omuletz tinerel cu mustata, cu capul imbrobotit intr-un soi de pled (imi aducea aminte de zbuciumatul din zborul de Mumbai) si care avea deasupra bordului o pictograma luminata cu un om cu cap de elefant (stiu - este Ganesha - dar totusi, sa te inchini la asa ceva.....macar Iisus, Mahomed si Budha au fost toti oameni...).
Eric imi spunea ca ce uraste la autobuze este ca nu stii niciodata unde te lasa - nu au o statie centrala (sau cel putin, astea "turistice" care le iei de pe la colturi de drum). In timp ce ma intrebam pe unde sunt soferii aia de tuk-tuk atunci cind ai nevoie de ei, tocmai ce a oprit o ricsa si ne-a intrebat unde mergem.Dupa tocmeli, am reusit sa scoatem un pret acceptabil (oricum totul era impartit pe din 2).

M-am despartit de Eric la Jagdamba Guesthouse - unde stateam eu - cu promisiunea ca a 2 a zi dimineata o sa descarc softul de recuperat date si il astept sa-mi aduca memoria sa o punem la recuperare, inainte de a merge impreuna sa vedem Jodhpurul.

Nume:
Parola:
Cod: